Prădatu nu se predă

Prădatu nu se predă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Împușcat pe 20 martie 1998, la Caracas, pentru că refuzase să dea unor hoți geanta în care se aflau banii și actele fetelor și ale staffului de la lotul olimpic de gimnastică, fostul secretar general al FR de Gimnastică, Toma Prădatu (62 de ani), luptă în continuare cu viața, dar mai ales cu uitarea, povara cea mai grea. „Viața merge mai departe pentru fiecare dintre noi“, spune el.

În apartamentul micuț din cartierul Colentina este liniște și o atmosferă caldă. De afară, răzbat din când în când glasurile vesele ale copiilor. Patru pisici și un câine își împart pașnic teritoriul sub ochii calzi ai stăpânului. „Ele sunt bucuria noastră. Prin ele trăiesc. Mă bucură orice fac, altfel nu știu cum aș fi putut îndura totul“, spune Toma Prădatu, care ne primește surâzător în mijlocul sufrageriei. Fiecare animăluț are povestea lui, toți fiind culeși din scara blocului, abandonați și bolnavi. „Au fost ca mine, soția i-a luat și au mai primit o șansă. Acum sunt niște șmecheri toți. Pe Ax însă îl iubesc cel mai mult. Are 14 ani, a îmbătrânit acum și a slăbit mult. Când mă uit la el, parcă mă văd pe mine“, rostește încet Toma Prădatu, trecându-și mâna prin blana câinelui lup care se odihnește pe fotoliu.
S-a născut a doua oară

Astăzi se fac 11 ani de la accidentul care i-a schimbat viața. Rememorează încet, dureros, fiecare moment al acelei zile, trăind parcă, încă o dată, totul. „E groaznic. Ai multe visuri, planuri și deodată, când deschizi ochii, nimic nu mai e la fel. Ai pierdut totul, pentru totdeauna. Lucrurile intră pe un făgaș pe care numai tu și familia ta îl poți înțelege“, oftează el. De atunci, lucrurile s-au schimbat. „Eu am murit acolo. M-am trezit după două zile, dar eram alt om, de parcă se născuse altcineva“, mărturisește Toma Prădatu. 

Fostul secretar general adjunct al FRG își împarte viața între dormitor, sufragerie, hol și bucătărie. Singura evadare e în zilele calde, în parc, la o tablă sau un șah. „Bătrânețea și singurătatea te doboară. E greu să te deplasezi toată viața doar însoțit. Aștept vremea bună să mai bat o tablă cu alții de vârsta mea, să stau la soare, să mă mai bucur de viață, atâta câtă mai e“, explică el. Dacă în primul an de la accident toată lumea se interesa de el, a urmat apoi uitarea și izolarea. Îi place să vorbească despre prieteni, dar numai despre cei adevărați: „Sunt puțini, dar aproape de sufletul meu. După accident am văzut care este treaba cu prietenia și cât însemni pentru unii sau alții“.

Efecte în plan senzorial

Anul trecut, sprijinit de Fundația Olimpică și de Gigi Becali, Toma Prădatu s-a operat în China, la celebra clinică a doctorului  Huang Yun. Operația i-a redat speranța. „A crescut mult nivelul sensibilității. Am început să simt căldura, frigul, mai ales la spate și la picioare“, spune el. Din China au cumpărat o bicicletă pe care o folosește acum pentru recuperare. „Recuperarea cu un profesionist e foarte scumpă și nu ne-o permitem“, spune soția lui, Liliana. Cei doi se descurcă greu, singurii care îi mai ajută fiind cei de la Fundația Olimpică.


"Cel mai greu, în toți acești ani, a fost pentru familia mea. Dacă îmi pare rău de ceva, este că i-am chinuit pe ei. Soția mea a tras cel mai mult. Alta m-ar fi lăsat. Ea a avut forța să-mi fie aproape"
– Toma PRĂ‚DATU, fost secretar general adjunct la FRG



Și în China, Toma Prădatu  a luat cu el geanta vizată de hoți acum 11 ani

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu marile oraşe: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători.
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu marile oraşe: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători. "Este…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×